De David Israel • 25 octombrie 2026

Ierusalim, 25 octombrie 2026 (TPS-IL) — O bucată de chihlimbar din nordul Myanmarului, de dimensiunea aproximativă a unui vârf de deget, având o lungime de 18 milimetri, conține ceea ce cercetătorii numesc cea mai bine conservată dovadă fosilă directă a unei șopârle care și-a desprins deliberat coada. Coada s-a desprins în urmă cu aproximativ 99 de milioane de ani. Studiul Universității din Tel Aviv care o descrie a fost publicat în Palaeontologia Electronica.

Lepădarea cozii, cunoscută sub numele de autotomie, este una dintre cele mai comune modalități prin care șopârlele vii scapă de prădători. Chiar și așa, oamenii de știință s-au străduit să afle când a apărut pentru prima dată acest mecanism. Fosile anterioare au arătat planuri de fractură în vertebrele cozii și cozi care se regeneraseră. Aceste caracteristici sugerează că un animal își putea pierde coada, însă planurile de fractură nu dovedesc întotdeauna că a făcut acest lucru în mod voluntar.

Noul specimen a rămas neidentificat timp de ani de zile. Dolev Fabrikant, doctorand la Școala Porter de Studii de Mediu a universității, a privit mai atent ceea ce părea a fi o crenguță sau un fragment de insectă. Obiectul era acoperit cu solzi minusculi, iar el și-a dat seama că era coada unei șopârle. Îndrumătorul său, dr. Leonidas-Romanos Davranoglou, a declarat că aproape a sărit de pe scaun când a auzit vestea. Cei doi au condus studiul alături de colegi de la Universitatea Națională și Capodistriană din Atena și de la Institutul Volcani din Israel.

Deoarece chihlimbarul este opac, un microscop obișnuit a dezvăluit puține lucruri. Echipa a utilizat scanarea micro-CT la Institutul Volcani, tehnică ce combină imagini cu raze X luate din multe unghiuri într-o reconstrucție tridimensională. Aceasta le-a permis să examineze structurile ascunse ale fosilei fără a tăia specimenul unicat, potrivit dr. Ahmed Nasser, care conduce unitatea analitică a institutului.

Scanările au arătat un inel distinctiv de țesut la punctul de separare, asemănător structurii din cozile lepădate de șopârlele vii. De asemenea, ruptura a fost destul de curată și simetrică, fără leziunile așteptate în cazul unei răniri accidentale.

Rămân câteva semne de întrebare. În lipsa unui craniu sau a altor caracteristici scheletice, grupul căruia îi aparține animalul nu poate fi identificat. Apostolos Christopoulos, din echipa de la Atena, afirmă că printre candidați se numără grupul care include șopârlele de ziduri actuale, sau năpârcile și varanii. Nici motivul pierderii nu este clar. Este posibil ca șopârla să se fi blocat în rășina lipicioasă și să-și fi detașat coada pentru a se elibera, sau ar fi putut lepăda coada în timpul atacului unui prădător, după care coada a ajuns în rășină. Dacă animalul a supraviețuit sau dacă și-a regenerat coada nu se poate stabili pe baza fosilei.

Ceea ce arată într-adevăr fosila este că mecanismul funcționa deja la șopârle în urmă cu aproximativ 99 de milioane de ani. Este o strategie de supraviețuire care se manifestă și astăzi pe ziduri și prin grădini.