Pe fondul unor stânci de calcar care păreau desprinse dintr-o carte poștală, pe plajele din Rosh HaNikra, zeci de luptători ai viitoarei unități de recunoaștere a blindatelor din Brigada 401 au mărșăluit miercurea trecută dimineață. Ei au parcurs cei 50 de kilometri care stăteau între ei și bereta neagră, într-un marș care a început, de fapt, cu mai bine de opt luni în urmă – perioadă în care au reușit deja să traverseze granița libaneză.

Pentru a înțelege amploarea evenimentului, se cuvine să explicăm mai întâi semnificația termenului „unitate de recunoaștere a blindatelor”. Este vorba despre un pluton alcătuit din soldați antrenați pentru luptă pedestră completă, al căror rol este să asigure tancului orice soluție operațională de care ar avea nevoie în afara vehiculului. Aceasta este o cooperare care amintește de echipele de luptă de brigadă apărute de-a lungul războiului, doar că la scară mai restrânsă.

„Ne comportăm ca un radar care scanează și pregătește terenul, acoperind zonele unghiurilor moarte ale tancurilor”, descrie locotenentul A., comandant de companie în cadrul instruirii plutonului din Batalionul 46. „Dacă un terorist încearcă să se furișeze spre vehicul, îl vom neutraliza din exterior. Iar înainte ca un tanc să ocupe o poziție, îi vom efectua o verificare amănunțită a zonei. Dacă există o țintă pe care nu o poate ataca dintr-un motiv oarecare, un mortar sau drona noastră vor duce treaba la bun sfârșit.”

Spre deosebire de unitățile de recunoaștere din trecut, a căror ultimă reprezentantă a fost înființată acum aproximativ cinci ani, soldatul de astăzi a fost antrenat în primul rând ca luptător de infanterie, nu ca tanchist. Ei au trecut printr-o instruire completă alături de Sayeret Golani – chiar în cadrul unei companii formate din ei, din cei destinați unității de recunoaștere a Brigăzii 7 și din două echipe de luptători Golani propriu-ziși.

Locotenentul A. își amintește momentul în care a auzit prima oară despre înființare, pe când era comandant de pluton în Batalionul 51 al Golani: „La început se vorbea despre înființarea unui pluton de mortiere care să fie amplasat aproape de graniță. Dar într-o zi, a venit la noi Ofițerul Principal pentru Blindate și a explicat că vor să dezvolte din nou echipe unice de localizare și distrugere pentru blindate, iar atunci am realizat că sună a ceva în care vreau să iau parte.”

După antrenamentul de la baza de instruire a Brigăzii Golani, au continuat cu o completare dedicată la Școala Corpului de Infanterie – care a inclus operarea unor mijloace avansate de observare și drone, luptă în zonă urbană și toate capacitățile care completează forțele blindate în teren. „Pe câmpul de luptă”, subliniază comandantul de companie, „noi asigurăm o percepție a spațiului înaintaș, executăm «infiltrări» pe timp de noapte, pătrunderi în clădiri și atacuri cu drone dedicate. Aceste abilități nu există de obicei în mod curent în batalioanele de blindate.”

De acolo, intrarea plutonului în luptă a fost deosebit de rapidă. În timp ce omologii lor din Golani își continuau traseul de instruire inițial, ei deja manevrau sub comanda Brigăzii 401 în satele de pe liniile de adâncime a cincea și a șasea din Liban.

Comandanții au anticipat scenariul dinainte și au avut grijă să pregătească forța în mod corespunzător: „Începând din prima zi de recrutare, i-am pus la încercare în cele mai provocatoare condiții pe care le-am putut crea și le-am cerut performanțe într-un mod foarte intensiv, deoarece știam că nu este timp de pierdut. Am înțeles că este probabil ca luptătorii să întâlnească spațiul de securitate înainte chiar de a apuca să țină bereta în mână.”

Acum, odată cu încheierea oficială a etapei de înființare a unității de recunoaștere, soldatul urmează să intre în rutina operațională. Aceasta poate include, în funcție de realitatea dinamică din diferite sectoare, misiuni de atac, apărare, deținere de linii și antrenamente suplimentare. „Pe măsură ce timpul va trece, vom continua să dezvoltăm și să dobândim noi abilități”, menționează el, „și să învățăm care dintre ele sunt cele mai efeciente în situații reale.”

Iar în legătură cu marșul în sine, se pare că efortul fizic extrem nu a făcut decât să sublinieze legătura specială care s-a legat între luptători de-a lungul lunilor de înființare a unității. „Ceea ce îmi voi aminti din această zi este cu adevărat atmosfera dintre ei”, afirmă locotenentul A., „cum și după 50 de kilometri încă păstrau zâmbete pe buze. Și dacă cineva întâmpina dificultăți la mers, doar așteptau să îl apuce de mână sau să îl tragă la un schimb sub targa.”

„Sunt mândru că aceste lucruri le sunt în fire ca pluton”, conchide comandantul de companie, „iar camaraderie este probabil valoarea pe care ne-a pasat cel mai mult să o accentuăm de-a lungul drumului, tocmai atunci când este greu – în acel punct să știi să-ți sprijini camaradul de alături.”