Sergentul-major T., un luptător cu câini din cadrul unității Oketz, care a fost rănit grav în sudul Libanului, s-a întâlnit din nou pentru prima dată cu sergentul-major S., un combatant din cadrul unității de recunoaștere a Brigăzii Nahal, la aproximativ două luni după acea bătălie din Beit Lif în care au luptat umăr la umăr și au pierdut 4 dintre camarazii lor. În acea zi, T. a fost lovit de schije în spate și la picioare. „Din momentul în care incidentul s-a încheiat, am început să ne gândim la el”, mărturisește luptătorul din unitatea de recunoaștere despre prietenul său, „Ne-am gândit mereu: «Ce face? S-a trezit deja?» Chiar și înainte de asta, el devenise parte din noi, dar prin natura circumstanțelor legătura s-a intensificat și mai mult”.

Acest lucru s-a petrecut la începutul operațiunii terestre din sudul Libanului, în cadrul operațiunii „Roaring Lion”. Brigada Nahal a primit atunci prima sa misiune – curățarea satului șiit Beit Lif, luptătorii unității de recunoaștere conducând acțiunea, iar sergentul-major T. și câinele său s-au alăturat acestora. Una dintre țintele primite a fost preluarea controlului asupra a patru locații, pentru a permite înaintarea în interiorul satului. Forța s-a poziționat și a început un atac care a durat câteva zile: „La un moment dat, am dat peste o ambuscadă pregătită de teroriștii Forței Radwan, cu scopul de a o dezmembra și distruge, iar în timpul deplasării noastre înainte, am fost atacați din două fronturi”.

„Îmi amintesc momentul în care am fost rănit”, își amintește sergentul-major T., „am primit un glonț în umăr care a ieșit prin spate și am fost lovit de schije la picioare. Capul meu a încetat să gândească în acea secundă și am început să fac tot ce am putut pentru a-mi salva viața. Am reușit să mă retrag puțin în spate și am așteptat să primesc ajutor”. Sub focul teroriștilor, alți luptători au fost răniți și, într-o clipă, misiunea unității de recunoaștere s-a schimbat: acum, aceștia trebuiau să-și evacueze camarazii – cât mai repede posibil.

Ei descriu acele momente ca trecând rapid, în acțiuni făcute pe „automat”. „Nu te gândești la semnificația a ceea ce se întâmplă în jurul tău sau la consecințele sale, ci pur și simplu acționezi”, încearcă să explique sergentul-major S., „Îmi amintesc asta de parcă s-ar fi întâmplat acum, că comandanții noștri de pe teren au reușit să ne prindă o secundă în mijlocul focurilor și ne-au strigat «Suntem sub atac! Echipa 300 a fost lovită, intrați în față!» – aceasta este o propoziție care mi-a rămas întipărită în minte de atunci”. În timpul bătăliei, patru dintre luptătorii unității de recunoaștere au căzut la datorie, căpitanul Noam Madmoni (binecuvântată să-i fie amintirea), care a condus forțele într-un asalt înainte pentru a-i salva pe răniți, sergentul-major Ben Cohen (binecuvântată să-i fie amintirea), sergentul-major Maxim Antis (binecuvântată să-i fie amintirea) și sergentul-major Gilad Harel (binecuvântată să-i fie amintirea).
„Atmosfera dintre noi a fost întotdeauna veselă. Chiar și la apogeul luptelor. Râdeam tot timpul”, povestește sergentul-major S. despre prietenii săi, „Știam mereu că în fiecare zi, când vom finaliza misunea, vom sta din nou cu toții, vom face schimb de experiențe și vom procesa împreună ceea ce am trăit. Și ne-am gândit la asta și acolo, în cele mai grele momente, în timp ce înaintam pentru a-i salva”.

Ei s-au deplasat pe urmele camarazilor lor, în inima zonei de luptă, și acolo unii dintre ei au fost la rândul lor răniți. „S-au format practic două puncte de desfășurare. Unul în adâncimea teritoriului și al doilea puțin în spatele lui”, descrie luptătorul, „Din acest stadiu ne-am concentrat și noi pe aceste două evenimente și am început să-i evacuăm de pe axă pe răniți și pe victime, în timp ce ripostam cu foc asupra inamicului”.
„Au fost două echipe aici, iar când una a fost lovită, cealaltă a sărit imediat fără să se gândească deloc pentru a o salva”, continuă el, „Iar acest lucru demonstrează sacrificiul și legătura profundă unii cu ceilalți. Chiar și astăzi nu renunțăm la atmosfera dintre noi. Ne amintim momentele amuzante cu prietenii noștri care au căzut la datorie și în felul acesta le continuăm calea alături de noi”.

„Maxim, cu bucuria lui contagioasă, care ne conducea mereu discuțiile cu umor, sau Gilad, care a excelat în tot ceea ce a făcut și a luptat până la capăt pentru tot. Și Ben, care a zâmbit mereu, chiar și atunci când a fost cel mai greu, și ne-a împins înainte. Și Noam (binecuvântată să-i fie amintirea), care ne-a condus în luptă în timpul incidentului, a asaltat imediat spre răniți pentru a-i salva, iar în acele momente a fost lovit de focul inamic”.

Căpitanul Noam Madmoni (binecuvântată să-i fie amintirea)

Sergentul-major Ben Cohen (binecuvântată să-i fie amintirea)

Sergentul-major Maxim Antis (binecuvântată să-i fie amintirea)

Sergentul-major Gilad Harel (binecuvântată să-i fie amintirea)




