De Pesach Benson • 19 octombrie 2026

Ierusalim, 19 octombrie 2026 (TPS-IL) — Un nou studiu sugerează că monitorizarea suferinței psihologice în timp ar putea ajuta la identificarea persoanelor expuse riscului de a dezvolta stres post-traumatic de durată în urma atacului terorist din 7 octombrie 2023. Constatările arată că o suferință inițială severă nu duce neapărat la dificultăți pe termen lung, în timp ce simptomele se pot agrava luni mai târziu, chiar și în rândul persoanelor care inițial par să facă față bine situației.

Publicat în revista de specialitate Clinical Psychological Science, studiul a examinat răspunsurile psihologice în rândul a 1.035 de adulți israelieni, predominant evrei, pe parcursul a șase luni după atac. Acesta a fost condus de dr. Dana Katsoty de la Universitatea Ebraică din Ierusalim și Columbia University Irving Medical Center, împreună cu prof. Ariel Knafo-Noam de la Universitatea Ebraică din Ierusalim și prof. Anthony D. Mancini de la Pace University.

Cercetătorii au evaluat participanții la aproximativ două săptămâni după atac, la șapte săptămâni după atac și din nou șase luni mai târziu. Aceștia au identificat patru tipare distincte de suferință psihologică.

Mai mult de jumătate dintre participanți (54,5%) au urmat un tipar de reziliență, menținând niveluri relativ scăzute de suferință, care au scăzut și mai mult în timp. Alți 29,1% au experimentat inițial o suferință severă, dar starea lor s-a îmbunătățit substanțial. În schimb, 13,9% au înregistrat o suferință persistent ridicată, în timp ce 2,5% au raportat inițial o suferință relativ ușoară înainte ca simptomele lor să se agraveze.

Constatarea centrală a studiului a fost că aceste tipare au ajutat la prezicerea simptomelor tulburării de stres post-traumatic (PTSD) la șase luni, chiar și după ce cercetătorii au ținut cont de nivelurile de suferință ale participanților la acea evaluare. Prin urmare, evoluția răspunsului psihologic al unei persoane a oferit informații pe care o singură măsurătoare le-ar fi putut omite.

„Unul dintre cele mai importante mesaje ale constatărilor noastre este că o suferință timpurie nu înseamnă neapărat că o persoană se află pe o traiectorie spre dificultăți psihologice pe termen lung”, a declarat Katsoty. „Multe persoane care au experimentat inițial o suferință severă s-au recuperat în timp. În același timp, o singură evaluare nu îi poate identifica pe toți cei care vor avea nevoie de sprijin.”

De ce contează monitorizarea ulterioară

Rezultatele sugerează că evaluările repetate i-ar putea ajuta pe profesioniștii din domeniul sănătății mintale să distingă între persoanele ale căror simptome se ameliorează și cele a căror suferință persistă sau apare mai târziu. Cu toate acestea, studiul a examinat tiparele asociate cu simptomele PTSD ulterioare, mai degrabă decât să testeze dacă screeningul repetat îmbunătățește tratamentul sau recuperarea.

De asemenea, cercetătorii au analizat factorii asociați cu diferitele tipare de suferință. Participanții mai în vârstă și bărbații au fost mai predispuși să urmeze tiparul de reziliență. Participanții care au raportat mai multe emoții pozitive în săptămânile de după atac și cei care au privit lumea ca fiind în general sigură au fost, de asemenea, mai predispuși să dea dovadă de reziliență.

O expunere mai mare la evenimente traumatice a fost asociată cu o suferință cronică și cu tiparul de recuperare, în care participanții au experimentat o suferință inițială severă înainte de a se ameliora. Voluntariatul regulat înainte de război a fost, de asemenea, asociat cu rezultate mai bune, deși această diferență a fost observată între grupurile de reziliență și de recuperare.

Constatările privind empatia au fost mai complexe. Cercetătorii au făcut distincția între suferința empatică, sau suferința personală ca răspuns la suferința altei persoane, și grija empatică, un răspuns emoțional mai degrabă orientat spre ceilalți. Ambele au fost asociate cu diferențe în ceea ce privește suferința psihologică și tiparele de adaptare.

Participanții din grupul de reziliență au raportat cele mai scăzute niveluri pentru ambele forme de empatie. Grija empatică a fost asociată, de asemenea, cu oferirea de sprijin celorlalți și cu activitatea de voluntariat, în timp ce suferința empatică nu a fost asociată cu aceleași comportamente de ajutorare. Constatările sugerează că grija pentru ceilalți poate fi legată atât de tensiunea emoțională, cât și de comportamentul prosocial, deși studiul nu poate stabili o relație de cauzalitate.

O constatare suplimentară a fost că primirea de sprijin social și activitatea de voluntariat în timpul războiului nu au fost asociate în mod semnificativ cu cele patru tipare de suferință. Voluntariatul înainte de război a fost asociat, totuși, cu o suferință inițială mai scăzută și cu o probabilitate mai mare de a urma tiparul de reziliență, mai degrabă decât pe cel de recuperare.

Cercetătorii au sugerat că obiceiurile de voluntariat bine împământenite și circumstanțele voluntariatului pe timp de război ar putea ajuta la explicarea diferenței. Cu toate acestea, constatările nu stabilesc că voluntariatul în sine a provocat rezultate psihologice mai bune.

Studiul ar putea contribui la modul în care serviciile de sănătate mintală monitorizează persoanele afectate de traume colective. Evaluările repetate pot ajuta la identificarea celor ale căror simptome persistă sau apar luni mai târziu, distingându-i în același timp de persoanele care experimentează o suferință inițială severă, dar își revin treptat. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili dacă această abordare îmbunătățește rezultatele tratamentului, însă constatările sugerează că o singură evaluare timpurie ar putea să nu ofere o imagine completă a nevoilor psihologice pe termen mai lung ale unei persoane.