De Pesach Benson • 22 octombrie 2026

Ierusalim, 22 octombrie 2026 (TPS-IL) — Ar putea tratarea depresiei la domiciliu să fie la fel de simplă ca utilizarea unui dispozitiv și jucarea unui joc pe calculator? Un studiu clinic realizat de cercetători israelieni, letoni și germani sugerează că abordarea este fezabilă, dar rămâne de demonstrat că funcționează mai bine decât un tratament de control. Adulții cu depresie majoră care au utilizat stimularea cerebrală în timp ce jucau un joc de antrenament cognitiv nu s-au ameliorat mai mult decât participanții care au primit stimulare simulată și un joc de control.

Rezultatele evidențiază o provocare majoră pentru asistența medicală psihiatrică bazată pe tehnologie: faptul că tratamentul este accesibil la domiciliu nu înseamnă că este și eficient.

Campusul Universității Ebraice din Ierusalim la 3 august 2023. Foto: Yoav Dudkevitch/TPS-IL

Studiul DiSCoVeR a fost condus de prof. Mor Nahum de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, împreună cu cercetători de la Centrul Medical Hadassah, LMU München din Germania și Universitatea Riga Stradins din Letonia. Din 111 adulți înrolați la spitale din Ierusalim, München și Riga, 109 au fost incluși în analiza principală.

Tratamentul a combinat stimularea transcraniană cu curent continuu (tDCS), care furnizează un curent electric slab prin intermediul unor electrozi plasați pe scalp, cu un joc pe calculator conceput pentru a antrena atenția, memoria și luarea deciziilor.

Participanții au primit fie stimulare cerebrală activă alături de jocul de antrenament cognitiv, fie stimulare simulată, care a imitat procedura fără a furniza curentul activ, alături de un joc de control fără aceleași exerciții de antrenament cognitiv.

După una până la cinci ședințe inițiale în persoană, participanții au continuat tratamentul la domiciliu. Acestora li s-a cerut să finalizeze 30 de ședințe, fiecare cu o durată de 30 de minute, pe parcursul a șase săptămâni.

Fezabil, dar nu mai eficient

Cercetătorii au constatat că pacienții au putut respecta în mare măsură rutina: 86 de participanți, sau aproximativ 79% dintre cei incluși în analiza principală, au finalizat cel puțin 20 de ședințe. Pe durata întregului studiu, au fost finalizate 2.499 din cele 2.791 de ședințe planificate.

Cu toate acestea, tratamentul experimental nu a produs o ameliorare mai mare a simptomelor de depresie. Pe scala Montgomery-Åsberg de evaluare a depresiei, o măsură standard a severității depresiei, scorurile s-au ameliorat cu o medie de 7,3 puncte în grupul cu tratament activ și cu 8,2 puncte în grupul de control. Diferența nu a fost semnificativă statistic. Rezultate similare au fost constatate la evaluarea de urmărire la 10 săptămâni.

„Ambele grupuri s-au ameliorat substanțial, iar aceasta este constatarea la care revin mereu”, a spus Nahum.

„Mai avem foarte multe de învățat despre ceea ce determină de fapt ameliorarea depresiei: neuromodularea, antrenamentul cognitiv, așteptările, implicarea, îngrijirea continuă sau pur și simplu structura de a reveni la un tratament în fiecare zi”, a adăugat ea. „Studiul nostru nu poate răspunde la această întrebare, dar arată de ce condițiile de control atent concepute sunt esențiale dacă vrem să aflăm.”

Ameliorarea în ambele grupuri nu dovedește că vreuna dintre intervenții a cauzat schimbările. Studiul nu a putut stabili dacă simptomele s-au ameliorat datorită rutinelor de tratament, așteptărilor, îngrijirii medicale continue, fluctuațiilor naturale ale depresiei sau altor factori.

Evenimente adverse au apărut în ambele grupuri, fără diferențe semnificative statistic în ceea ce privește ratele sau severitatea. Doi participanți din grupul cu tratament activ au fost spitalizați, unul pentru gânduri suicidare acute și celălalt pentru agravarea depresiei. Cercetătorii au considerat că este puțin probabil ca ambele evenimente să aibă legătură cu tratamentul.

Participanții care au crezut că au primit tratamentul de control au avut tendința de a prezenta o ameliorare mai redusă, indiferent de alocarea lor reală. Cercetătorii au avertizat că această asociere nu stabilește dacă așteptările au influențat recuperarea sau dacă participanții au ghicit grupul de tratament pe baza evoluției lor.

Constatările au fost publicate în revista evaluată colegial JAMA Network Open.