De TPS-IL • 20 mai 2026

Ierusalim, 20 mai 2026 (TPS-IL) — Atunci când crize de mare amploare, cum ar fi războiul, perturba sistemele naționale, comunitățile locale devin adesea coloana vertebrală a vieții de zi cu zi. Cercetători israelieni de la Universitatea Ebraică și Universitatea Ben-Gurion au descoperit că rezidenții și organizațiile de cartier intervin frecvent pentru a menține serviciile esențiale atunci când structurile guvernamentale formale se află sub presiune.

Studiul a constatat că persoanele evacuate din zonele de frontieră din Fâșia Gaza și din nord, precum și orașele care le-au găzduit, au dezvoltat o implicare civică semnificativ mai puternică în ceea ce privește voluntariatul.

„Ceea ce am văzut este că, în cooperare cu autoritățile locale, comunitățile au creat un fel de înlocuitor pentru stat pentru a păstra continuitatea și, în multe locuri, au reușit în acest sens mult mai mult decât statul”, a declarat pentru The Press Service of Israel cercetătorul principal dr. Noam Brenner. „Și ceea ce este deosebit de important este că aceste comunități nu au supraviețuit doar impactului războiului. Vedem efectiv că devin mai puternice ca urmare a războiului.”

Descoperirile, publicate în revista recenzată de colegi Urban Studies, subliniază importanța tot mai mare a ceea ce el a descris drept „cetățenie urbană”, o formă de participare civică care apare atunci când mecanismele obișnuite de guvernanță începe să dea greș, în special în situații de criză precum războiul sau strămutarea în masă.

Studiul s-a bazat pe un sondaj național pe 906 rezidenți din 88 de orașe și localități israeliene, împreună cu 24 de interviuri în profunzime cu lideri ai comunității implicați în intervențiile locale de urgență în timpul războiului.

În urma atacului Hamas din 7 octombrie, zeci de mii de israelieni din comunitățile de frontieră din apropierea Fâșiei Gaza și Libanului au fost evacuați din casele lor, mulți timp de luni de zile. Municipalitățile, centrele comunitare și grupurile de voluntari din toată țara au fost nevoite să improvizeze soluții pentru locuințe, educație, îngrijirea copiilor, distribuirea de alimente și sprijin psihologic, în timp ce agențiile guvernamentale s-au luptat să reacționeze. Un raport al Controlorului Statului publicat în februarie a constatat că, fără mobilizarea voluntarilor, autoritățile din mai multe orașe nu ar fi putut să facă față celor mai de bază nevoi ale evacuaților.

Studiul a constatat că rezidenții strămutați au demonstrat o creștere de 15% până la 20% a implicării în comunitate în comparație cu populațiile din zonele care nu au fost evacuate.

Contrar așteptărilor că strămutarea va slăbi structurile sociale, cercetătorii au descoperit că multe comunități au devenit de fapt mai coezive în timpul crizei.

„Atunci când guvernanța eșuează, comunitățile locale sunt capabile să pătrundă în vid și să ajute la menținerea funcțiilor esențiale. Statul este foarte larg, în timp ce comunitățile locale sunt mai bine poziționate pentru a identifica și a răspunde la nevoi specifice în timpul urgențelor”, a spus Brenner.

Cercetătorii au identificat două modele diferite de mobilizare. Comunitățile din apropierea zonelor de conflict au tins să se concentreze pe nevoile imediate de supraviețuire, cum ar fi îngrijirea copiilor, securitatea locală și logistica de urgență. În schimb, orașele din centrul Israelului care au găzduit evacuați au pus accentul pe voluntariat și eforturi de sprijin mai largi vizând familiile strămutate.

Brenner a declarat pentru TPS-IL că un coordonator comunitar din nord le-a spus cercetătorilor: „Oamenii veneau la noi spunând: «Dați-mi ceva de făcut. Vreau să fac parte din asta». Nevoia de a se conecta era peste tot, era ca o dorință fizică.”

Studiul susține că aceste răspunsuri au reprezentat mai mult decât inițiative temporare de voluntariat. În schimb, instituțiile locale au devenit efectiv sisteme de guvernanță substitut, în special în domeniul securității și al activităților pentru familiile evacuate.

Un rol central în acest proces l-a avut rețeaua de centre comunitare din Israel, care s-a adaptat rapid la condițiile de război prin coordonarea voluntarilor, organizarea serviciilor și acționarea ca hub-uri locale pentru populațiile strămutate.

Potrivit studiului, descoperirile sugerează că centrele comunitare nu ar trebui privite doar ca instituții de agrement sau de servicii, ci ca o infrastructură civică critică în timpul urgențelor.

Lucrarea a indicat modele similare observate în timpul crizei refugiaților din Europa din 2015, când municipalitățile au extins protecția pentru migranți, și în orașele din SUA unde autoritățile locale și grupurile comunitare conduc adesea răspunsurile la dezastre naturale înainte ca sistemele federale să se mobilizeze.

„Mai multă autoritate și finanțare ar trebui alocate comunităților locale. Ajută pe toată lumea”, a spus Brenner.