De Pesach Benson • 15 aprilie 2026
Ierusalim, 15 aprilie 2026 (TPS-IL) — Un nou studiu arheologic realizat de Universitatea din Haifa contrazice ipotezele de mult susținute despre modul în care funcționau granițele politice antice, constatând că păstorii și agricultorii s-au deplasat liber între regatele rivale chiar și în perioadele de conflict.
Cercetarea, publicată în revista recunoscută de colegi de breaslă PLOS ONE, a examinat viața de-a lungul graniței dintre Regatul Israelului și Regatul Aram-Damasc în timpul Epocii Fierului II, aproximativ din secolul al X-lea până în secolul al VIII-lea î.e.n. În ciuda războaielor frecvente și a liniilor teritoriale în schimbare, activitatea economică de zi cu zi din zonele rurale a continuat cu puține întreruperi.
Autorii studiului susțin că aceste descoperiri oferă o perspectivă nouă asupra naturii granițelor antice, prezentându-le ca fiind flexibile și negociate, mai degrabă decât bariere rigide. De asemenea, ei sugerează că cercetarea ar putea avea implicații mai largi pentru înțelegerea modului în care funcționează regiunile de frontieră atât în contexte istorice, cât și moderne, în special în zonele rurale unde supraviețuirea economică depinde adesea de accesul la terenuri și resurse partajate.
Descoperirile se bazează pe săpăturile de la Tel Hazor, un sit arheologic major din Galileea Superioară din nordul Israelului, care s-a aflat cândva la granița dintre cele două regate. Potrivit cercetătorilor, situl oferă o perspectivă rară asupra modului în care oamenii obișnuiți trăiau într-o regiune definită adesea în sursele istorice prin campanii militare și rivalitate politică.
„Descoperirile noastre arată că deplasarea turmelor nu a fost restricționată nici măcar în perioadele de tensiune militară ridicată”, a declarat dr. Shlomit Bachar de la Universitatea din Haifa, care a coeditat studiul și conduce săpăturile de la Tel Hazor. „Datele schimbă ceea ce credeam despre granițele antice și arată că acestea erau permeabile și cu caracter local, permițând oamenilor obișnuiți să-și continue viața de zi cu zi.”
În această perioadă, regatele teritoriale din sudul Levantului își consolidau puterea, construind sisteme administrative și fortificându-și granițele. În timp ce istoricii au studiat pe larg orașele, practicile religioase și luptele pentru putere ale elitelor, s-a acordat mai puțină atenție modului în care aceste evoluții au afectat populațiile rurale ale căror mijloace de subzistență depindeau de agricultură și păstorit.
Pentru a acoperi această lacună, echipa de cercetare a analizat rămășițele de animale descoperite la Tel Hazor, concentrându-se pe dinții de oi și capre. Utilizând o analiză avansată a izotopilor stabili, ei au examinat semnăturile chimice – în special stronțiu, oxigen și carbon – pentru a reconstrui unde pașunaseră animalele de-a lungul timpului. Această metodă le-a permis cercetătorilor să stabilească dacă turmele au rămas aproape de așezări sau s-au deplasat pe suprafețe mai extinse.
Această metodă le-a permis cercetătorilor să stabilească dacă turmele au rămas în apropierea așezărilor sau s-au deplasat în regiuni mai îndepărtate. Rezultatele au arătat că turmele au pașunat atât în apropiere de Tel Hazor, cât și în zone mai îndepărtate, inclusiv în Înălțimile Golan, care erau considerate o zonă disputată între cele două regate. Dovezile indică faptul că accesul la pășuni a rămas deschis, chiar și în zonele de fricțiune politică. Potrivit cercetătorilor, acest lucru sugerează că comunitățile locale au menținut aranjamente informale sau practici de cooperare care le-au permis să partajeze resurse în ciuda ostilităților mai largi.
„Rezultatul surprinzător este că, în ciuda războaielor și luptelor dintre elite, păstorii și agricultorii din zonă au reușit să continue să migreze cu turmele și să mențină o viață cotidiană aproape normală”, a declarat prof. Cheryl McCravitsch, unul dintre autorii studiului. „Acest lucru indică acorduri locale, conexiuni între comunități și o cooperare care nu sunt întotdeauna evidente în sursele istorice.”
