De TPS-IL • 24 mai 2026

Ierusalim, 24 mai 2026 (TPS-IL) — Un grup de Facebook creat de descendenți ai supraviețuitorilor Holocaustului care au fost reținuți de autoritățile britanice în Cipru după cel de-Al Doilea Război Mondial a evoluat într-o arhivă neașteptată de memorie colectivă, ajutând la reconstituirea istoriilor de familie care în multe cazuri erau aproape pierdute, potrivit unui nou studiu de la Universitatea Ben-Gurion.

Cercetarea, efectuată de dr. Ayelet Klein-Cohen și publicată în revista recenzată de colegi *Memory, Mind and Media*, examinează modul în care descendenții supraviețuitorilor folosesc rețelele sociale pentru a păstra poveștile de familie, documentele și fotografiile legate de taberele de detenție din Cipru. Aceste tabere, operate de autoritățile britanice în contextul Mandatului Britanic pentru Palestina, au găzduit zeci de mii de refugiați evrei între 1946 și 1949, în timp ce aceștia încercau să ajungă în Palestina Mandatară.

Klein-Cohen a declarat că comunitatea de pe Facebook demonstrează cum platformele digitale îi pot ajuta pe descendenți să recupereze istorii de familie fragmentate.

„Dacă acest lucru face ca un grup de oameni de oriunde din lume să simtă că vor și ei să exploreze istoria trecutului pentru ei înșiși, atunci puterea acestui studiu este că poate inspira pe cineva să facă același lucru într-un alt context”, a spus ea.

Ea a explicat că participanții din grup au obținut o înțelegere mai profundă a narațiunilor lor personale și de familie.

„În esență, studiul vorbește despre modul în care descendenții supraviețuitorilor Holocaustului caută povești mai puțin familiare pentru a dezvolta o înțelegere mai profundă a lor înșiși și a poveștilor de familie legate de Cipru”, a declarat ea pentru TPS-IL. „În același timp, el subliniază capacitatea rețelelor sociale de a permite narațiunilor mai puțin familiare să iasă la suprafață și să devină parte a discursului public, în special poveștile legate de evenimente traumatice, căutarea identității personale și procesul de a face față traumei intergeneraționale.”

Potrivit cercetării, grupul online funcționează ca un spațiu colaborativ unde descendenții împărtășesc mărturii, caută rude și pun cap la cap fragmente de povești care adesea au rămas nespuse în cadrul familiilor timp de decenii.

Klein-Cohen a analizat 687 de postări și comentarii publicate de membrii grupului în cursul anului 2022. Ea a subliniat că studiul a fost calitativ și nu a avut scopul de a oferi o reprezentare statistică a tuturor descendenților supraviețuitorilor taberelor din Cipru.

„Pentru mine, ceea ce face ca această comunitate să fie cu totul unică este faptul că nu există un organism formal în spatele ei și nicio instituție oficială”, a spus ea. „Nu există nicio arhivă în spatele ei. Cu toate acestea, oamenii se adună în jurul ei și împărtășesc povești și amintiri unii cu alții.”

Întrebată despre relația dintre faptul istoric și memorie, Klein-Cohen a spus că aceasta este o tensiune inherentă în cercetarea istorică.

„În momentul în care se întâmplă ceva, s-a terminat, iar memoria preia controlul, la bine și la rău. Aceasta este tensiunea eternă dintre memorie și istorie”, a explicat ea.

Taberele de detenție din Cipru au fost înființate de britanici în august 1946 într-un efort de a restricționa imigrația evreiască în Palestina Mandatară în conformitate cu politica britanică de la acea vreme. Mai mult de 50.000 de refugiați evrei, mulți dintre ei supraviețuitori ai Holocaustului, au trecut prin tabere înainte de înființarea Statului Israel. Se estimează că 80 la sută aveau vârste cuprinse între 13 și 35 de ani. Condițiile au inclus supraaglomerare, o igienă precară și lipsa intimității.

În ciuda semnificației lor istorice în povestea mai largă a migrației evreiești de după război și a fondării Israelului, Klein-Cohen a spus că taberele din Cipru au primit o atenție publică relativ limitată în comparație cu alte narațiuni despre Holocaust și post-Holocaust.

Istoricul Nahum Bogner, care a cercetat pe larg povestea Ciprului, le-a spus cercetătorilor că „cazul deportării în Cipru a fost omis ca și cum ar fi fost făcut de o mână invizibilă” și că „în ceea ce s-a publicat, s-a dat o clară prioritate episoadelor eroice pe mare”, referindu-se la tentativele de imigrație ilegală în Palestina Mandatară.

Potrivit lui Klein-Cohen, descendenții care participă în grup nu împărtășesc pur și simplu nostalgie, ci reconstruiesc în mod activ istorii de familie fragmentate de-a lungul generațiilor.

O postare citată în studiu a fost scrisă de o femeie identificată doar ca Maya, care a spus că bunicii ei au fost reținuți în Cipru după ce au fost eliberați din lagărul de concentrare Bergen-Belsen.

„În familia mea, ca și în multe altele, se vorbea rar despre capitolele dificile și dureroase ale vieții care au precedat noul lor început în Israel. La fel ca mulți alții din a doua și a a treia generație, am rămas cu foarte puține informații despre trecutul familiei mele, cu multe întrebări și cu o dorință, sau chiar o nevoie, de a descoperi mai multe”, se arata în postare.

Klein-Cohen a spus că astfel de mărturii ilustrează modul în care comunitățile digitale umplu golurile lăsate de tăcere în multe familii de supraviețuitori.

Ea a descris spațiul online drept „o sferă publică dinamică printr-un grup de Facebook”, unde descendenții păstrează și reinterpretează colectiv memoria.

Studiul evidențiază, de asemenea, o schimbare mai amplă în modul în care memoria Holocaustului este transmisă de-a lungul generațiilor.

În timp ce comemorarea tradițională s-a concentrat adesea pe muzee, ceremonii și arhive formale, Klein-Cohen a spus că platformele digitale le permit din ce în ce mai mult descendenților să modeleze memoria de jos în sus prin mărturii personale și participare colectivă.