De Pesach Belson și Omer Novoselsky • 16 aprilie 2026
Ierusalim, 16 aprilie, 2026 (TPS-IL) — Oamenii de știință au descoperit un mecanism surprinzător în spatele unora dintre cele mai grave forme de îmbătrânire rapidă, arătând că propriul răspuns imun al organismului — mai degrabă decât deteriorarea ADN-ului în sine — poate fi un factor major al degenerării țesuturilor, o descoperire care ar putea deschide noi căi terapeutice.
Studiul, condus de oameni de știință de la Universitatea Ebraică și publicat în Genes & Development, se concentrează asupra unor afecțiuni genetice rare, cum ar fi ataxia-telangiectazia și sindromul Bloom. Aceste tulburări afectează capacitatea organismului de a repara deteriorările zilnice ale ADN-ului, ducând la îmbătrânire prematură, declin neurologic și un risc crescut de cancer.
Timp de decenii, oamenii de știință au atribuit această deteriorare în primul rând acumulării de ADN nereparat. Noua cercetare schimbă această perspectivă, subliniind rolul unui răspuns imun cronic declanșat de fragmente de ADN care se scurg în celule.
„Deși se știa că atât deteriorarea ADN-ului nereparat, cât și răspunsul inflamator înnăscut contribuie la patologia din sindroamele conexe, mutațiile ADN și moartea celulară au ocupat primul plan în mod istoric. Am descoperit că contribuția relativă a răspunsului imun activat este mult mai mare decât se credea inițial”, au declarat prof. Itamar Harel și dr. Marva Bergman pentru Serviciul de Presă al Israelului. Harel și Bergman au fost co-liderii studiului.
„Când repararea ADN-ului eșuează, fragmente de ADN se scurg în citozolul celulei”, au spus ei. „Senzorul sistemului imunitar, cGAS, confundă aceste fragmente cu o infecție virală și declanșază un răspuns inflamator cronic, «steril». Acest răspuns, menit să apere împotriva infecției, alimentează în schimb deteriorarea continuă a țesuturilor”, au explicat ei.
Pentru a testa dacă această cale ar putea fi modificată, cercetătorii au folosit un model de vertebrat cu îmbătrânire rapidă cunoscut sub numele de pește-foaie (killifish). În loc să corecteze defectele genetice subiacente, ei au redus activitatea cGAS.
„Noi înșine nu am fost convinși până când nu am văzut datele”, au declarat Harel și Bergman pentru TPS-IL. „«Pistolul cu fumigenă» a fost capacitatea noastră de a inversa simptomele fără a remedia efectiv mutațiile genetice subiacente.”
În ciuda deteriorării persistente a ADN-ului, animalele au prezentat o neuroinflamare redusă, o integritate îmbunătățită a țesuturilor și o capacitate reproductivă restabilită.
„Acest lucru a dovedit că organismul poate tolera de fapt o cantitate surprinzătoare de deteriorare a ADN-ului dacă împiedicăm sistemul imunitar să reacționeze excesiv”, au spus Harel și Bergman.
Studiul a identificat, de asemenea, un al doilea rol pentru cGAS: dincolo de detectarea fragmentelor de ADN, acesta poate pătrunde în nucleu și poate interfera cu repararea ADN-ului, agravând stresul celular. Această activitate duală ajută la explicarea modului în care calea accelerează degenerarea odată activată.
Oamenii de știință au subliniat că cGAS este esențial pentru apărarea antivirală, făcând din orice abordare terapeutică o chestiune de echilibru mai degrabă decât de suprimare.
„Acesta este un echilibru critic”, au spus ei. „Nu propunem o «oprire» totală a sistemului imunitar. În schimb, avem în vedere o «modulare de precizie».”
Cele mai imediate aplicații potențiale constau în tulburările rare de reparare a ADN-ului, unde vizarea căii cGAS ar putea oferi o nouă cale terapeutică. Așa cum au declarat cercetătorii pentru TPS-IL, „Ar putea duce la identificarea cGAS și a semnalelor sale din aval ca ținte medicamentoase pentru ameliorarea fenotipurilor tulburărilor de reparare a ADN-ului.”
Dincolo de tratament, descoperirile pot contribui, de asemenea, la rafinarea monitorizării bolilor. Măsurarea activității în calea cGAS ar putea oferi un biomarker pentru urmărirea progresiei și a răspunsului la terapie. În termen mai larg, lucrarea indică strategii emergente de „geroprotecție” — intervenții menite să reducă deteriorarea țesuturilor determinată de inflamație în mai multe afecțiuni legate de vârstă.
Deși se află încă într-un stadiu incipient și se bazează în mare măsură pe modele animale, descoperirile sugerează un principiu biologic mai larg: declinul legat de îmbătrânire poate fi determinat nu numai de deteriorarea acumulată, ci și de modul în care organismul reacționează la aceasta.
Privind în viitor, echipa intenționează să analizeze mai în detaliu rolurile distincte ale cGAS în imunitate și repararea ADN-ului, pentru a identifica modalități mai sigure de a regla această cale.




